udv-hsz hsz-csik
2017-06-29

Min: 28
Max: 33
Min: 16
Max: 18

Despre Dârjiu

Comuna Dârjiu se află în judeţul Harghita, la aproximativ 18 km de Şighişoara şi la 18 km de Odorheiu Secuiesc, într-o altitudine de 766 m.

Dârjiu este situat într-un mediu pitoresc între dealuri şi paduri. Dârjiu împreună cu Mujna formează cea mai sudică comună a judeţului. De aici încep satele săseşti şi româneşti.

Populaţia ospitaliera a comunei este aproape în totalitate unitariană.

Localitatea Dârjiu este importantă prin biserica unitariană din secolele al XIV-lea sau al XV-lea, fortificată în secolul al XVI-lea, şi prin picturile murale interioare pe care aceasta le deţine. Este una din cele mai importante monumente istorice din zona Odorhei, cea mai veche biserică fortareata, având cinci bastioane şi turnuri de clopote. Biserica unitariană construită în evul mediu este şi astăzi în stare bună, înconjurată de un zid înalt de piatră. A fost construită în stil gotic, frescele din interiorul ei au fost pictate în 1419, reprezentând evenimente ale legendei Sfântului Ladislau al Ungariei. Biserica a fost construită într-un stil care are elemente romane şi gotice deopotrivă. Cele mai vechi elemente de stil roman datează din secolele XIII-XIV., celelalte elemente, care indică o reconstructie în stil gotic datează din a doua jumătate al secolului al XV-lea. Suprafaţa interioară a fortificaţiei este de 1852 m2. Biserica se află în mijlocul fortificaţiei, având o lungime de 28 m, lăţime de 7,25 m, înălţimea nacelei 15 m, înălţimea totală 20 m. Acoperişul din ţiglă datează - conform unei ţigle cu inscripţia "Máté 1760" care s-a găsit cu ocazia unei reparaţii din 1952 - din anul 1760. Zidul de protecţie are 5 m înălţime. În interiorul fortificaţiei în anul 1788 au fost executate unele lucrări de modificare, în urma cărora s-au creat unele spaţii de înmagazinare folosite de locuitorii satului. Fortificaţia a fost terminată în jurul anului 1530.

Turnul bisericii, care se afla la sud de biserica propriu-zisa este cea mai veche parte componenta a sistemului de fortificatii. Zidul bisericii slujea şi ca aparare împotrivă atacurilor otomane, însă nu este la fel de înalt ca cel al bisericilor fortificate săseşti, deoarece satul în sine este amplasat la o înălţime destul de ridicată. Zidul are doua porţi, astfel ca turcii intrati pe prima poarta si ramasi blocati în incinta cetatii sa poata fi arsi cu smoala fierbinte. sătenii îşi ţin şi acum cerealele în hambarele aflate în cetate, iar slănină şi suncile se păstrează în bastioanele cetăţii. Cerealele se pot lua acasa în fiecare dimineaţă, iar slănină doar o singură data pe săptamână.

Frescele din interiorul bisericii, considerate cele mai impresionante creaţii medievale din Transilvania, reprezintă legenda Sfântului Ladislau al Ungariei.

Biserica fortificată din Dârjiu este una dintre monumentele renumite ale regiunii, constituie partea Moştenirii Mondiale, si este des frecventată de turişti. Face parte din patrimoniul mondial UNESCO.

Detalii: szekelyderzs.com

Foto: Biás Ákos

 
Magyar | Romana | English | Deutsch